ÎNSCRIERI PERMANENTE | În fiecare marți și joi de la 12:00 | Baza sportivă 1 din București | CLICK AICI
ÎNSCRIERI PERMANENTE | În fiecare marți și joi de la 12:00 | CLICK AICI

Cea de-a doua sesiune a cursului de Managementul Academiilor a avut loc la Casa Fotbalului

Cei 20 de participanți la curs s-au reunit la începutul lunii martie la Casa Fotbalului pentru cea de-a doua sesiune a cursului de Managementul Academiilor. 

Programul este realizat în colaborare cu compania belgiană Double Pass, care are o experiență globală în ultimii 20 de ani cu peste 1.000 de cluburi, dar și federații sau ligi profesioniste din Belgia, Germania, Danemarca, Japonia, Scoția, SUA sau Anglia. De asemenea, compania a fost partenerul FIFA în 2020 pentru Talent Development Programme.

Printre obiectivele de învățare ale cursului se numără:

  • Crearea unui plan și unei strategii fotbalistice care să reflecte valorile de bază ale clubului și să ofere îndrumări pentru toate aspectele dezvoltării tinerilor la niveul fotbalului de bază, ceea ce va transforma clubul într-un model axat pe dezvoltare și creștere;
  • Sprijinul și îndrumarea antrenorilor atât din punct de vedere tehnico-sportiv, cât și din punct de vedere organizatoric, astfel încât aceștia să poată valorifica la maximum propriul potențial și  pe cel al jucătorilor;
  • Gestionarea eficientă a coordonatorilor din academii și îmbunătățirea abilităților de conducere.

Cursul este complementar celorlalte două organizate tot împreună cu Double Pass, cel de Manager al Academiilor, dedicat șefilor de centre de copii și juniori, și cel de Director Sortiv, organizat în special pentru cluburile din Superliga și Liga 2 Casa Pariurilor.

Datorită numărului mare de înscrieri, o nouă ediție a acestui curs va fi organizată începând cu luna septembrie 2025, pentru reprezentanții altor 20 de academii.

Distribuie pe:
April 19, 2025

ACADEMIA DE FOTBAL – EDITIA 22 05 2016

April 19, 2025

ACADEMIA DE FOTBAL 15 05 2017

April 19, 2025

ACADEMIA DE FOTBAL TV Editia 24 04 2017

April 19, 2025

ACADEMIA DE FOTBAL TV Editia 10 04 2017

Cele mai recente știri și articole despre echipă și activitățile noastre

Date icon

Formula 1 dorește să obțină 180.000.000 de dolari pe an din...

Date icon

The Association of Tennis Professionals (ATP) a semnat un parteneriat cu agenția...

Date icon

A treia companie din România este implicată din acest an în Formula...

Te gândești la viitorul copilului tău în fotbal? Academia noastră îi poate oferi pregătirea de care are nevoie.